Biografia actorului Kaan Cakir este subiectul nostru de astazi. In ultimul timp, acest actor a aparut in mai multe seriale turcesti ce ne-au placut foarte, foarte mult. Desigur, personajele pe care le-a interpretat i-au adus si un val de antipatie. Insa, trebuie sa intelegem ca, pana la urma, sunt doar niste roluri. Iar astazi vom discuta despre actorul din spatele lor, sa aflam cine este el cu adevarat. Acestea fiind spuse, permiteti-ne sa incepem.
Biografia actorului Kaan Cakir: Unde si cand s-a nascut?
In prima zi a lunii februarie din anul 1977, Kaan venea pe lume, aducand bucurie uriasa atat pentru parinti, dar si pentru fratele mai mare, care si-a promis sa il protejeze la fiecare pas. Mama si tatal sau au avut grija ca cei doi sa invete ce ce inseamna bunele maniere, sa te porti in societate, fapt pentru care cei doi au ajuns foarte repede mai intai niste tineri apreciati de cei din jur si mai apoi niste barbati in toata firea respectati.
Din data nasterii, ne putem da seama rapid de alte doua aspecte despre acest actor. In prrimul rand, va putem spune ca are 46 de ani, o varsta la care deja incepi sa o lasi putin mai moale, teoretic. Incepi sa faci o retrospectiva a vietii, sa vezi ce ai facut bine, ce n-ai facut bine, dar si ce ai fi vrut sa faci, insa nu ai putut. De asemenea, tot din data de nastere, ne putem da seama ca domnul Cakir este Varsator, din punct de vedere zodiacal, desigur.
Educatia actorului
Trecem si la capitolul educatie. Kaan a terminat in anul 1995 la Colegiul Istek Foundation Bilge Kaan. Si, evident, in acelasi an, a dat si la facultate. Deja teatrul ii intrase in sange, avand exercitiu datorita pieselor de teatru in care a jucat pe parcursul liceului. Si placandu-i atat de mult, s-a gandit ca nu are rost sa dea in alta parte.
Nu s-ar fi vazand profesand intr-un alt domeniu decat acesta. Asa ca a devenit student la Facultatea de Teatru din Istanbul. Probabil ca nu mai e nevoie sa va spunem ca a absolvit-o cu brio, fiind printre cei mai buni.
Primul rol
Daca in ceea ce ii priveste pe alti actori, primul rol vine uneori destul de greu, poate chiar si la ceva timp dupa ce termina anii de facultate, pentru actorul Kaan Cakir, lucrurile s-au miscat destul de repede. Datorita talentului sau innascut in ceea ce priveste interpretarea, producatorii au fost interesati de el inca de pe bancile scolii.
Asa se face ca in anul 1993, pe cand era un simplu licean, el a primit deja un rol in serialul turcesc Hastane. Desigur, nu a fost unul principal, dar chiar si asa, i s-a dat o sansa sa arate ce poate. Iar el si-a fructificat-o, deoarece nu a durat mult pana cand i s-au propus si alte proiecte in domeniul cinematografiei. Au fost multe productii. E posibil sa vi-l amintiti si din celebrul serial Mireasa din Istanbul. Insa, fara doar si poate, cele mai recente proiecte ale sale sunt si cele datorita carora acum este tare cunoscut la nivelul publicului din Romania. Sa o luam cu inceputul.
Biografia actorului Kaan Cakir: rolul lui Ahmet Yilmaz din serialul Totul Pentru Familia Mea
Intai de toate, Kaan a aparut in serialul turcesc Totul Pentru Familia Mea, una dintre cele mai apreciate productii ce s-au difuzat in ultmul timp la noi in tara. Aici, acesta l-a interpretat pe Ahmet Yilmaz, tatal lui Omer. Nu a fost un personaj prea bun la inceput. Ba chiar unii ajunsesera sa nu il mai suporte. Pe parcurs insa, a inteles ca Omer nu este unul oarecare, venit doar ca sa ii ia averea. Iar cei doi s-au apropiat.
Din pacate, aceasta apropiere nu a fost prea lunga… Fosta lui sotie i-a facut felul. Iar acesta nu a mai avut cand sa se bucure nici de proaspata lui sotie, din de cei 3 copii ai sai. Un sfarsit tragic, pentru un personaj destul de controversat. La scurt timp dupa ce s-a terminat Totul Pentru Familia Mea in Romania, domnul Cakir a reaparut in atentia publicului telespectator cu un alt rol…
Rolul lui Alpay din serialul turcesc Melek
Vrem sa facem o paranteza. Rare sunt cazurile in care un actor din Turcia ajunge la noi in Romania pe micul ecran cu 2 roluri diferite atat de rapid asa cum s-a intamplat cu domnul Kaan Cakir. Dupa ce s-a terminat sezonul 3 din Totul Pentru Familia Mea, a inceput serialul turcesc Melek. Aici, domnul Cakir l-a interpretat pe Alpay. Si daca unii telespectatori nu prea l-au suportat pe Ahmet Yilmaz, ei bine, acest Alpay a fost cu adevarat un personaj urat… A, si ca un lucru interesant, in viata reala, aceste 2 roluri au fost fix invers. Adica intai l-a jucat pe Alpay in Melek si abia dupa a primit rolul lui Ahmet Yilmaz.
Inca de la bun inceput l-am vazut drrept un tradator, din toate punctele de vedere. Singurul sau scop a fost sa se imbogateasca. Asta chiar daca a insemnat sa se foloseasca de proprii copii. A avut un noroc urias datorita bunului sau prieten Kenan, interpretat de Kadim Yasak, care i-a fost alaturi. Insa, din cauza comportamentului sau, pana si acesta si-a dat seama foarte usor ca nu are de ce sa mai fie de partea lui.
Rolul lui Zafer din serialul turcesc Inima Rebela
Fanii actorului Kaan Cakir au fost bucurosi sa afle ca si in 2024, acesta va aparea pe micile noastre ecrane. Dupa cum va spuneam si mai sus, in 2023 l-am avut la TV in doua seriale unul dupa altul. A trecut ceva timp de la ele, ce-i drept, insa iata ca actorul a revenit in forta intr-un nou rol. Desigur, tot unul negativ, asa cum ne-a obisnuit.
In serialul turcesc Inima Rebela, actorul Kaan Cakir il interpreteaza pe Zafer, unul dintre cei mai vechi si mai puternici dusmani de-ai lui Yaman Ali, Asi si Cesur. Pe vremea cand cei 3 nu erau decat niste bieti copii, fara prea multa putere, acesta i-a folosit pentru a face bani de pe urma lor si nu numai. Yaman Ali a crezut ca individul a ramas in trecut, insa, asemeni unei fantome a trecutului, daca ne permiteti exprimarea, acesta s-a intors. Si se pare ca este tatal lui Tolga, prietenul lui Alaz. Asadar, nu va pleca prea curand. Ce are de gand individul? Ce va incerca sa faca? Desigur, vom afla urmarind serialul turcesc Inima Rebela de luni pana vineri.
Familia
Am discutat pana acum foarte mult despre partea profesionala. Insa, atunci cand este departe de scena, de platourile de filmare, cine este cu adevarat Kaan Cakir? Un sot devotat si un tata iubitor. De aproape 2 decenii, el este intr-o relatie cu Basak, o femeie superba, care ii este alaturi la fiecare pas. Nu a durat mult dupa ce si-au unuit destinele, ca au devenit si parintii unui baietel tare simpatic, pe nume Ali. In prezent, el este un adolescent inteligent, cu care ambii parinti se mandresc.
Desi, dupa cum v-am spus, el s-a nascut in Istanbul, unde a si crescut, a ales sa paraseasca acest loc atat de frumos. Si nu neaparat pentrru ca nu i-ar mai fi placut viata aici, ci pentru ca a considerat-o a fi prea agitata. Uneori, in viata, ajungi la concluzia ca agitatia te oboseste. Si atunci, cauti sa te duci intr-un loc unde linistea e de baza. Asa a facut si actorul Kaan Cakir, alaturi de familia sa. Ei s-au mutat in Bodrum, unde traiesc fericiti si linistiti. Si cu aceasta, ne incheiem si noi acest articol in care v-am spus practic biografia actorului Kaan Cakir. Voua v-a placut de el in cele 2 seriale turcesti mai sus amintite? Hadeti la discutii si pe pagina de Facebook.
2 thoughts on “Biografia actorului Kaan Cakir”