Biografia actritei Aleyna Al este subiectul nostru de astazi. Simpatica adolescenta o interpreteaza pe Ece Soysalan in serialul turcesc Inima Rebela. Ne-am propus sa aflam impreuna cine este de fapt actrita din spatele personajului. Acestea fiind spuse, sa trecem la treaba.
Biografia actritei Aleyna Al: Unde si cand s-a nascut?
Ca de fiecare data, incepem cu detaliile de baza. Astfel, va putem spune ca simpatica actrita Aleyna Al s-a nascut in orasul Aydin-Nazilli din Turcia la data de 6 februarie 2006. Deja ne mai putem da seama de alte doua lucruri din aceasta informatie. In primul rand, la momentul scrierii acestei biografii, Aleyna are 18 ani. Apoi, este Varsator din punct de vedere zodiacal.
Domnisoara Al a avut norocul de a se naste intr-o familie unde banii nu au reprezentat niciodata o problema. Parintii au fost atenti la ea si la ce ii place sa faca. Iar atunci cand si-au dat seama ca are veleitati de artista, cu inclinatii mai ales spre actorie, au inceput sa se intereseze pe unde trebuie sa mearga si ce trebuie sa faca pentru a o ajuta sa si le fructifice. Asa se face ca inca de la 5 ani, micuta Aleyna a inceput sa fie implicata in diverse mici proiecte din acest domeniu.
Primul rol
La nici 7 ani, simpatica Aleyna Al a primit primul sau rol in filmul Sevkat Yerimdar, unde a reusit sa faca o figura tare frumoasa, in ciuda faptului ca a fost un proiect greu. Producatorii au vazut ca micuta are ambitie, dar si ca stie sa faca fata stresului obisnuit pe platoururile de filmare, asa ca au inceput sa o ia in seama. De-a lungul timpului, a mai jucat in proiecte precum Persona in anul 2018 sau Ask ve Umut in anul 2022. Poate pentru unii, acestea vor parea cam putine proiecte. Insa, trebuie sa nu uitam si de faptul ca in tot acest timp, Aleyna a fost eleva si a trebuit sa se concentreze si pe studii.
A, si daca tot am adus in discutie acest aspect, trebuie sa stiti ca anul acesta, tanara a absolvit Liceul Anatolian de Arte Plastice Mimar Sinan cu note foarte bune, in ciuda programului incarcat de cand cu serialul Inima Rebela.
Biografia actritei Aleyna Al: rolul lui Ece Soysalan din serialul turcesc Inima Rebela
Putem spune fara putinta de tagada ca rolul care a adus-o cu adevarat in atentia multor fani a fost cel al lui Ece Soysalan din serialul turcesc Inima Rebela. Practic, acesta este si cel mai recent al tinerei actrite. Ece a fost inca de la inceput o fata gingasa, plapanda, care aproape ca nici n-ai fi zis ca e sora Caglei si a lui Alaz, personajul interpretat de Bertan Asllani, care erau mult mai infipti si dintr-o bucata. Spre deosebire de acestia doi, de exemplu, Ece l-a acceptat foarte usor pe Yaman Ali in vietile lor si l-a considerat frate aproape din prima clipa.
Datorita prietenului Salbaticului, Umut, Ece a reusit sa supravietuiasca. Aceasta a fost grav bolnava si doar o inima sanatoasa ii mai putea reda sansa de a trai o viata frumoasa. Dupa accidentul teribil pe care l-a suferit Umut, aceasta a primit inima lui si a putut sa revina la conacul Soysalan, alaturi de parintii si de fratii ei. In continuare Ece e un personaj placut, care nu prea intra in conflicte. Ramane de vazut ce va urma pentru ea in urmatoarele episoade. Si aici ne incheiem si noi articolul in care v-am spus biografia actritei Aleyna Al. Haideti la discutii si pe pagina de Facebook.
1 thought on “Biografia actritei Aleyna Al, Ece din serialul Inima Rebela”