Sezonul 4 din Totul Pentru Familia Mea va fi ultimul. Au aparut fel de fel de vesti in spatiul online si nu numai, legate de unul dintre cele mai bune seriale din ultimul timp, la care ne-am uitat si noi cu drag. Si totusi, la inceput, am zis sa nu le credem. Insa, usor, usor, vazand directia in care se duce actiunea, am inceput sa intelegem ca, intr-adevar, asistam la ultimele episoade ale productiei. Detalii in randurile urmatoare.
Un serial fenomen
Probabil veti fi de acord cu noi ca serialul turcesc Totul Pentru Familia Mea a fost una dintre cele mai bune productii ce s-au difuzat si la noi in Romania in ultimul timp. Povestea fratilor Eren ne-a cucerit inca din primul episod. Puterea cu care cei 4 frati au reusit sa mearga mai departe ne-a miscat. Apoi, cand Kadir, personajul interpretat de Halit Ozgur Sari s-a dus si au ramas doar Asiye, Emel si Omer, lucrurile au luat o turnura neasteptata. Lumea, in loc sa ii ajute, parca si mai mult a vrut sa le faca rau. Pana si Sengul, propria lor ruda, a avut multe dati in care a vrut sa profite de pe urma lor, nu sa ii ajute.
Apoi, pe langa povestea aceasta mare cu fratii care au ramas orfani si cu ideea ca Akif Atakul va trrebui pedepsit pentru ce a facut, am avut si… povestile de dragoste. Cine nu ii adora pe Asiye si pe Doruk? Sau pe Aybike si pe Berk? Nici nu mai vorbim despre Omer si Susen. Toti acestia ne-au placut si ne plac, ca si cupluri. Sunt tineri, frumosi si talentati. Nu mai stam sa insiruim toate momentele frumoase din serial, pentru ca sunt foarte multe. Cert este ca a fost si este un serial tare apreciat. Din pacate insa, se pare ca e pe sfarsite.
Sezonul 4 din Totul Pentru Familia Mea va fi ultimul
In Turcia, sezonul 4 din Kardeslerim sau Totul Pentru Famillia Mea, asa cum il stim noi in limba romana a inceput in toamna. Si inca din primul episod, ne-am dat seama ca directia in care se indreapta actiunea nu este una prea buna… Adica, daca nu stiati, au murit Doruk si Ahmet. Asa, chiar din primul episod al noului sezon. Lumea va dati seama ca a fost tare suparata. Doruk a fost preferatul multora, asa ca sa il scoti din serial nu ni s-a parut o miscare foarte inspirata… Ahmet nu era neaparat preferatul cuiva, insa dupa atata duere, merita si Omer al nostru sa isi cunoasca tatal asa cum trebuie.
Din pacate, nu a putut. Iar sezonul 4 a continuat sa fie din ce in ce mai dur si mai anevoios pentru cei 3 frati deja greu incercati. Unii telespectatori din Turcia au renuntat aparent sa se mai uite la serial din cauza unor decizi ca scoaterea lui Doruk sau faptul ca nu prea mai exista si momente vesele pentru protagonisti. Se mai aude si ca s-ar dori ca si alte personaje sa iasa din serial, printre care si Berk. Una peste alta, lumea a inceput sa se intrebe: „Pai daca toate personajele dispar, cu cine o sa mai continue actiunea? Cum o sa se mai faca si sezonul 5 din Totul Pentru Familia Mea?”. Si pe buna dreptate. Nu poti avea episoade bune cu doar 1-2 personaje.
Din pacate, se pare ca povestea se va termina
O jurnalista binecunoscuta din Turcia, ce pare a fi intotdeauna la curent si chiar cu un pas inaintea tuturor in multe privinte, a dezvaluit faptul ca serialul Totul Pentru Familia Mea s-ar termina cu sezonul 4, aparent. Si repetam, daca stam putin sa ne uitam la cum decurg lucrurile in ceea ce priveste personajele noastre dragi, da, nu ne e greu sa ne dam seama ca suntem pe ultima suta de metri. Ca o paranteza, aceasta jurnalista
Desigur, sezonul e lung in Turcia si va mai dura mult pana cand vom putea urmari ultimul episod din Totul Pentru Familia Mea. La turci, sezoanele se termina de obicei prin luna mai sau prin luna iunie, aproximativ. Noi suntem niste fericiti ca putem primi si 2 si 3 sau chiar si 4 episoade pe saptamana din acelasi serial in Romania. Insa, in Turcia, intotdeauna a fost vorba de un episod saptamanal si atat.
Asadar, da, se pare ca sezonul 4 din Totul Pentru Familia Mea va fi ultimul, din pacate
Asadar, pana ar urma sa se termine, probabil ca ar mai fi in jur de 20 de episoade, cel mult. Ramane de vazut ce se va mai intampla. Serialul a scazut si in audienta, desi exista si unele episoade in care isi mai revine. Dar la momentul scrierii acestui articol, decizia ar fi ca sezonul 4 sa fie ultimul. Daca totusi se intampla ceva si au niste super idei producatorii, astfel incat urmatoarele episoade sa rupa audientele, poate ca vom mai putea vorbi si de un potential sezon 5 din Totul Pentru Familia Mea.
Acum, in ceea ce priveste finalul, noi tot ce speram e ca macar fratii Eren sa ramana in formula actuala. Sa nu fie nevoie sa ne luam ramas bun de la Asiye, de la Emel sau de la Omer. Poate draga noastra va reusi sa gaseasca si sa ramana cu un baiat bun. Si poate ca si prietenii lor vor fi bine. Ne gandim ca trebuie sa fie vreo 2 nunti in ultimul episod. Dar mai vedem ce vor producatorii, pana la urma. Nu ne-ar mira ca Akif sa ramana nepedepsit pentru tot ce a facut. Haideti la discutii si pe pagina de Facebook.