Serialul turcesc Ingeri Tacuti incepe si la noi in Romania. Fanii actorului Alp Navruz vor avea un motiv foarte bun sa il vizioneze: el este protagonist. Nici bine nu ne-am obisnuit cu faptul ca s-a terminat povestea personajului sau Serhat Demirkan din serialul Promisiunea, ca il si putem vedea intr-o alta productie. Personajul pe care il va interpreta de data aceasta este altfel, desigur. Detalii despre poveste, personaje, da si unde il vom putea vedea in randurile urrmatoare. Acestea fiind spuse, permiteti-ne sa incepem.
Serialul turcesc Ingeri Tacuti Rezumat si Prezentare Generala
Se spune ca o casnicie nu se incepe decat atunci cand ambii parteneri se simt pregatiti din toate punctele de vedere. Iar o familie la fel, nu poate sa ia nastere daca el si ea nu sunt siguri ca pot sa o duca, ca se pot intelege si ca pot trrece usor peste eventualele probleme care, inevitabil apar. Mai ales atunci cand devin parinti si responsabilitatile pot deveni de-a dreptul epuizante. In serialul turcesc Ingeri Tacuti, Cennet si Yilmaz sunt doua persoane care, teoretic, au crezut ca pot face toate acestea. Si-au zis ca vor trai fericiti pana la adanci batraneti.
Doar ca, nu a fost chiar asa. Vreme de 40 de ani, Cennet a trait un adevaat cosmar. Pur si simplu sotul ei Yilmaz s-a transformat intr-un adevarat monstru. Ia ea nu stia cum sa faca pentru ca zilele ei alaturi de el sa se termina mai repede, sperand ca exista si altceva mai bun. In tot acest timp, a reusit sa devina mama a 3 copii superbi: Feride, Birsen si Halil. Dar chiar si cu ei, zilele au fost tare, tare grele pentru Cennet, care nu mai vedea nimic bun in Yilmaz al ei.
O scrisoare care va schimba tot
Iar viata lui Cennet devine si mai rea, atunci cand aceasta ajunge sa paralizeze. In spital, ea ia legaturra cu o avocata pe nume Zeynep, care vine sa o vada. Cennet ii da acesteia o scisoare in carre, spune ea, gaseste toate detaliile posibile despre calvaul pe care a trebuit sa il suporte vreme de 40 de ani langa Yilmaz. Ea ii cere ajutorul avocatei. Ii spune sa faca dreptate, asa cum stie ea. Din pacate, la scurt timp, Cennet moare. Iar Zeynep are aceasta dilema. Vrea sa ajute si vrea sa rezolve acest caz.
Dar oare tot ceea ce e scris in acea scrisoare e si adevarat? Asa om au sa fie acest Yilmaz? Pentru a afla detalii reale, ea incepe sa se apropie de Halil, unul din baietii lui Cennet. Acesta este si personajul jucat de Alp Navruz. Insa, pe masura ce apar intrebarile despre ce s-a intamplat in familia lui, apar si raspunsuri in ceea ce priveste relatia dintre avocata si tanar. Cei doi ajung sa aiba sentimente puternice unul pentru celalalt. Insa, vor putea fi ei impreuna? Putem afla doar urmaind serialul, desigur.
Cate episoade are serialul turcesc Ingeri Tacuti?
Serialul incepe pe 3 ianuarie, de la ora 22, pe Acasa. Se va difuza de luni si pana joi, asada discutam de 4 episoade in fiecare saptamana. Insa, intrebarea si mai interesanta este: cate episoade are serialul turcesc Ingeri Tacuti? Ei bine, va putem spune ca in Turcia, productia a avut 28 de episoade. De ce am spus asa si nu am afirmat simplu cate sunt? Ei bine, in Romania, daca nu stiati, episoadele pot sa difere.Pot sa fie taiate, ia la final se ajunge la un numa mai mare. Depinde.
Asadar, la noi din 28 de episoade s-a putea face 30 sau poate si peste. Depinde de felul in carre va fi difuzat. Pe parcursul episoadelor, vom vedea cum poate sa evolueze relatia dintre Halil si Zeynep. Vor putea ei sa treaca peste toate obstacolele sau nu? Haideti si pe pagina de Facebook, unde discutam despre ce se intampla in serialul turcesc Ingeri Tacuti.