Secrete de Familie Episodul 38 Rezumat: Au luat-o pe Ceylin! Se pare ca acei oameni periculosi despre care am tot inceput sa aflam, isi fac simtita prezenta. Ceylin nici nu stie ce o asteapta, iar Ilgaz habar nu are ce poate sa faca pentru a o salva. In aceste conditii, ce va urma? Haideti sa aflam si noi din randurile urmatoare.
Secrete de Familie Episodul 38 Rezumat: Minciuni peste minciuni
S-ar parea ca acea idee cu conferinta de presa se dovedeste a fi una tare buna. Incep sa sune din ce in ce mai multe persoane, fiecare in parte spunand insa minciuni mai mai ca cel sau cea de dinainte. Printre numeroasele apeluri se numara si cel al acelei doamne la care a fost si Neva la salon. Cea care acum, surprinzator sau nu, ramane in povestea serialului prin faptul ca este chiriasa tatalui lui Ilgaz.
Si totusi, e vorba de mult zgomot pentru nimic. Ai nostri nu rreusesc sa dea peste vreo pista buna. Si totusi, Cinar descopera ceva destul de interesant. Uitandu-se prin video-urile legate de ancheta lor, da peste… Serdar. Teoretic, ar fi trebuit sa ii anunte pe toti, sa ii puna in garda in legatura cu individul. Doar ca el nu face asa ceva. In schimb, isi tine gura inchisa, pentru ca vrea sa fie el primul care il va gasi.
Pars este agitat
Pe masura ce trece timpul si nu se gaseste nimic nou, nicio pista pe cae sa se poata duce, Pars incepe sa devina putin nelinistit. Apoi si mai mult. Intr-un final, devine intr-atat de agitat, incat nimeni nu mai poate pu si simplu sa se inteleaga cu el. Este atat de nevos, incat nu vrea sa mai auda nimic, niciun sfat, nicio parere. E setat pe cazul surorii sale si nimeni nu mai poate sa il opreasca, aparent. Stie ca s-a intamplat ceva acolo, ceva planuit de dinainte. Doar ca nu stie exact in ce fel, de catre cine, detaliile de baza. Nu vrea sa accepte si o alta idee, anume aceea ca nu a vrut cineva sa ii faca rau special lui Neva. Ci pur si simplu aceasta a nimerit la locul nepotivit si vreunu cu probleme la cap i-a facut felul…
El nu si nu. Stie una si buna: exista un plan in spatele a ce i s-a intamplat ei. Iar aceasta stare pe care o are, il va costa destul de mult. De ce? Ei bine, se pare ca cineva rau intentionat vine la el si ii spune ca stie cine este vinovatul in cazul ce il obsedeaza. Iar daca vrea sa afle si el despre cine este vorba, va trebui sa faca unele lucruri ce nu ii stau in fire. Daca a fi fost vorba de oricare alt caz, Pars i-ar fi spus respectivei persoane sa cante la alta masa. Insa acum, pentru ca este atat de pins din punct de vedere emotional, pica in plasa, destul de usor…
Secrete de Familie Episodul 38 Rezumat: Trebuie sa faca ceva
Comportamentul din ce in ce mai ciudat nu scapa neobservat. Derya se uita asa la Pars si paca nu il mai recunoaste, sub nicio forma, din pacate. Asa ca ea isi spune sa discute si cu Ilgaz si cu Eren despre acest lucru. Ilgaz s-ar baga si nu. Totusi spera ca al lui coleg este in stae sa discearna singur binele de rau. Si totusi, Metin ii spune ca cel mai bine ar trebui sa aiba o discutie serioasa cu Pars, pentru ca exista toate sansele ca acesta sa se piarda…
Intre timp, Ceylin si-a dat seama ca poate sa isi faca treaba si fara ca Ilgaz sa ii stie fiecare miscare. Insa fix acest lucru, ca nu mai este pazita de omul acestuia, o face sa fie intr-un pericol urias. Ea si alte persoane ajung sa fie luate de niste raufacatori, despre care nu stim prea multe. Ce va pati a noastra? Pana aflam si noi, haideti si pe pagina de Facebook, unde discutam despre ce se intampla in serialul turcesc Secrete de Familie.