O Dragoste Episodul 74 Rezumat: Marea confruntare!

O Dragoste Episodul 74 Rezumat: Marea confruntare! Cand rivalitatile ating un nou nivel, totul in jur risca sa se destrame. Desi initial voia sa divorteze de el, acum Pembe nu doar ca il vrea inapoi pe Abdullah, dupa cum stim si noi deja din episodul precedent, dar a devenit si extrem de geloasa si de posesiva, lucruri care nu ii vor face bine, dupa cum vom vedea. Sa incepem noul rezumat de astazi de pe site-ul RezumatSerialTurcesc.Info.

O Dragoste Episodul 74 Rezumat: Gelozia…

O Dragoste Episodul 74 Rezumat
O Dragoste Episodul 74 Rezumat

Abdullah si Meryem au inceput sa petreaca destul de mult timp impreuna de cand aceasta din urma a devenit dadaca micutei Alev. Ea ii spune totul lui Abdullah si amandoi incearca sa gaseasca cele mai bune modalitati prin care activitatile de zi cu zi ale micutei sa fie cele mai frumoase. Asa ca, teoretic, faptul ca cei doi vorbesc des si stau impreuna n-ar trebui sa fie dubios. Pentru Pembe insa, fiecare secunda pe care Abdullah o petrece alaturi de Meryem o face sa innebuneasca, pentru ca are impresia ca intre cei doi s-a infiripat ceva mai mult decat o simpla relatie profesionala.

In episodul 74 din O Dragoste, atunci cand amandoi ajung la conac destul de tarziu in noapte, va dati seama unde o duce mintea pe Pembe… Cei doi insa ii raspund calm si pe rand ca s-au intalnit pur intamplator si pana una alta chiar ii dau niste argumente plauzibile lui Pembe, insa intuitia ei feminina ii tot spune ca Abdullah o traduce cu Meryem. Doar ca, momentan, nu are dovezi…  In paralel, Fatih vrea sa il foloseasca pe Metehan pentru a afla cat mai multe lucruri despre Cansu si despre apropierile dintre ea si Omer, ca sa isi poata da seama daca loveste acolo unde trebuie sau nu.

Primele rezultate

De cateva episoade incoace tot vorbim de planul lui Gorkem pentru a-i destabiliza pe Nilay si Mustafa prin intermediul lui Hale. Pana acum s-au intamplat destule, insa nimic concret. Ei bine, acum se pare ca intreaga familie Unal a aflat ca Mustafa i-a inchiriat o casa unei alte femei si evident, cu totii au banuit ceea ce ar banui oricine: ca are o amanta. Mustafa insa s-a tinut pe pozitii si le-a spus ca nu, lucrurile nusunt deloc asa cum par. Ne aducem aminte ca el a facut asta doar pentru ca Hale l-a pacalit cum ca ea si fetita ei nu ar avea unde sa se duca, iar el, in naivitatea lui, si-a zis ca nu le poate lasa asa.

Acum insa, Mustafa are de tras ponoasele de pe urma naivitatii sale. Pentru a-i dovedi lui Nilay ca nu se ascunde, Mustafa o duce la Hale, in acea locuinta inchiriata, sperand ca ea ii va spune adevarul. Doar ca, ce sa vedeti? Acum Hale isi arata adevarata fata si in loc sa ii spuna lui Nilay adevarul, face ceea ce a pus-o Gorkem. Astfel, ea minte ca are o relatie cu Mustafa, faza la care acestuia ii pica fata. Nilay pleaca dezamagita, iar el habar n-are cum va iesi din aceasta incurcatura total neprevazuta.

O Dragoste Episodul 74 Rezumat: Nu prea merge

Daca acest plan cu Nilay a mers foarte bine, nu putem spune acelasi lucru si despre cel de-al 2-lea plan a lui Gorkem, acela al apropierii dintre Nursema si Firaz. Intre cei doi nu prea pare sa iasa scantei, oricat timp ar petrece impreuna. Vrand sa mai uite de munca, cei doi decid sa iasa in oras si sa o cheme si pe Asude cu ei. Femeia insa, dandu-si seama ca prezenta ei ar putea periclita sansele apropierii lor, gaseste niste scuze si nu mai vine, lasandu-i pe cei doi singuri. Seara insa se termina prost, iar Firaz nici macar nu o conduce acasa pe Nursema. A 2-a zi insa regreta, ii trimite flori si isi cere scuze.

Dupa dezamagirea cu Mustafa, Nilay ajunge sa stea la Doga. Gorkem intra pe fir si incearca sa se dea drept salvatoare, dupa ce vede ca nici Mustafa si nici macar Pembe nu reusesc sa o faca pe Nilay sa revina. Astfel, tanara incepe sa o faca pe aceasta din urma sa creada ca totul e un plan de-ale lui Pembe pentru a-i desparti pe ea si pe Mustafa. Ii adauga si ca Pembe e fericita acum, de fapt, ca ea a plecat de la conac. La final, Gorkem ii spune lui Nilay ca ar face bine sa se intoarca la conac si sa se alieze amandoua impotriva lui Pembe, pentru a-i arata ca nu e ea sefa. Nestiind ca e atrasa intr-o capcana, Nilay accepta. Ce va urma? Pana aflam si noi din episoadele viitoare, haideti la discutii si pe pagina de Facebook.